Din primul război mondial- Bertolt Brecht

Prin locurile înaltei societăți

Se consideră o slăbiciune să vorbești despre hrană.

De fapt e astfel: ei au

mâncat deja.

Slăbiciunea trebuie să părăsească pământul

fără să fi gustat

o carne bună.

Pentru a se minuna de locurile din care vin și

spre care se îndreaptă

rafinatele seri li se par

prea obositoare.

Ei n-au văzut încă

munții și oceanul

când vremea lor a și luat sfârșit.

Dacă slăbiciunea nu poate

gândi asupra a ceea ce-i slab

ei nu vor învia niciodată.

Pâinea flămânzilor a fost deja mâncată

Carnea a devenit necunoscută. E nefolositoare

așa cum e vărsată pe hainele oamenilor.

Dafinul crescut 

a fost lăsat să cadă.

Din coșurile fabricilor de arme

se înalță fumul.

Casa picturii ne vorbește de marile timpuri care vin

Pădurea crește încă,

câmpiile sunt grele încă,

încă mai sunt în orașe,

oamenii încă respiră…

În calendar ziua nu e arătată încă

Fiecare lună, fiecare zi

se deschide cu altă minciună. Una din acele zile

urmează a fi însemnată cu cruce.

Muncitorii disperă după pâine

Negustorii disperă după piețe.

Șomerii au flămânzit. Angajații

sunt acum flămânzi.

Mâinile care au stat încrucișate au iarăși de lucru.

Ele fac minune.

Acei care nu iau carneade pe masă predică mulțumirea

Acei cărora li se donează contribuția

cer și sacrificiul.

Cei care mănâncă vorbele flămândului

în minunatele timpuri care stau să vină.

Aceia care au lăsat țara să cadă-n prăpastie

numesc conducerea ei prea dificilă

pentru un om de rând.

Doinei, Doamna, toamna mea - Nichita Stănescu

De trei stele și lumine

Doină, mă gândesc la tine

Iar îmi stăruie în pleoape

Fagul prăvălit în ape…

Brațul vântului, pe gene,

scris cu păsări și poeme

îmi cuprinde pleoape-n pleoapă…

Fug prin gânduri cerbi de apă

Coame reci se frâng în unde

Unde ești tu, doină, unde?

Fagul tremură în lanuri,

păstrăvi i se-ncurcă-n ramuri

arbori mi se-ncurcă-n plete

O, și-i noapte în făgete

Și tot mai gândesc la tine

de trei stele și lumine.

Tăticule - Sylvia Plath

Nu izbândeşti, n-o mai scoţi la capăt

De-acuma,gheată neagră

În care-am trăit ca o labă

Treizeci de ani, săracă şi albă,

De-abia îndrăznind să-mi trag sufletul.

Tăticule,a trebuit să te omor.

Ai murit şi n-am avut vreme -

Greu ca o lespede,pungă plină cu Dumnezeu,

Statuie hidoasă cu un singur deget mare la picior

Mare cât o focă la San Francisco

Şi cu capul în Atlanticul nestatornic

Acolo unde-şi varsă verdele de fasole peste albastru

În ape,în largul frumosului Nauset.

Mă rugam seara să te am înapoi.

Achu, du.

Pe limba nemţească,în oraşul leşesc

Răzuit,strivit de tăvălugul

Războaielor războaielor războaielor.

Însă numele oraşului e-atât de obişnuit.

Prietenul meu din Polonia

Zice că sunt vreo duzină.

Aşa că n-am ştiut niciodată să spun unde

Ţi-ai plantat tu piciorul,rădăcinile,

Niciodată n-am putut să stau de vorbă cu tine.

Mi se înţepenea limba-ntre fălci.

Mi se înţepenea într-un laţ de sârmă ghimpată.

Ich, ich, ich, ich,

De-abia mai puteam să vorbesc.

Credeam că orice german e ca tine.

Şi limba asta a lor obscenă

Un motor, o maşinărie

Trăgându-mă pufăind după ea ca pe un evreu.

O evreică la Dachau, Auschwitz, Belsen.

Am început şi eu să vorbesc ca evreii.

Mă gândesc că oi fi şi eu poate o ovreică.

Zăpezile din Tirol,berea limpede din Viena

Nu sunt foarte pure sau adevărate.

Cu bunica mea ţiganca şi norocul ăsta al meu strâmb

Şi cărţile mele de taroc, cărţile de taroc

S-ar putea să fiu ovreică.

Întotdeauna mi-a fost frică de tine,

Cu Luftwaffeul tău, cu scălămbăielile tale,

Şi mustăcioara ta cochetă

Şi ochiul tău arian,albastru luminos.

Om cu platoşă, om panzer, o, tu.

Nu eşti Dumnezeu, ci doar o zvastică

Atât de neagră nu se poate strecura cerul prin ea.

Orice femeie adoră un fascist,

Cizma pe faţa ei, bruta

Brutala inimă a unei brute ca tine.

Ai ieşit la tablă, tăticule,

În fotografia pe care o am de la tine,

Despicătura-n bărbie,nu la picior

Dar nu mai puţin drăcesc, cu nimic mai prejos

Decât omul negru care

Mi-a muşcat inima roşie şi mi-a frânt-o în două.

Aveam zece ani când te-au îngropat.

La douăzeci,am încercat să mor

Să mă întorc îndărăt îndărăt îndărăt la tine.

Mă gândeam că măcar oasele tot mai sunt bune.

Dar m-au tras afară din sac,

Şi m-au lipit la loc cu clei.

Şi de atunci am ştiut ce-am să fac.

Mi-am făcut un model din tine,

Un om negru cu o faţă de Meinkampf

Şi care iubeşte tortura şi fiarele de Cazne.

Şi-am spus da, o,da.

Aşa că acuma,tăticule,eu am terminat.

Telefonul ăsta negru e smuls de la rădăcină

Glasurile nu se mai strecoară prin el ca viermii.

Dacă-am omorât un om, atunci am omorât doi -

Vampirul care spunea că eşti tu

Şi mi-a supt sângele un an de zile,

Şapte ani dacă vrei să ştii.

Tăticule,poţi să te întinzi de acum liniştit.

E un ţăruş în inima ta grasă şi negră

Şi sătenii de-aici, nu le-au plăcut niciodată de tine,

Dansează acuma şi te calcă în picioare, te pisează bine,

Ei au ştiut toată vremea că tu ai fost.

Tăticule, tăticule, porcule, eu am terminat acuma cu tine.

 

Viața hărților - Pavel Boțu

Hărțile îmbătrânesc cum sunt,

Câte-s hărțile de pe pământ,

Viața lor, de când purcede viața?

A fost sară, ori spre dimineață -

Răsucită-n jurul osiei,

Își struni planeta roțile.

Și de ani-putere-n sus mânată

Se trezi departe de "altă dată".

Își înflase îngroșate vine:

Râuri peste hărțile-i divine

Să se rupă de pe stei, în brânci,

Înecând cotloanele adânci,

De-și făcea cu anii răscroială

Ca să aibă-acum de porăială.

Ca să-și vadă față și contur,

A rămas să îmbie împrejur.

Pe când noi cu harta-i subțioară

Ne-am luat să i-o prefacem dară

După chibzuință, cum ne-a place,

Și din greu muncim, muncim, muncim...

Dar mai coborâm în noi, la adâncimi,

Hărțile din suflet să ni le refacem.

Din volumul „Credință", 1963

Pavel Boțu - Biografie

Pavel Boțu (n. 1933 în Cemașir, județul Ismail, (azi teritoriu în Ucraina) d. 1987, Dubăsarii Vechi, Republica Moldova) a fost un poet și publicist român basarabean președinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova în perioada 1965–1971 și prim-secretar al comitetului de conducere al aceleiași societăți între anii 1971–1987.

A scris următoarele volume de poezii și proză: Zodiac (1971), Casă în Bugeac (1973), Ruguri (1975), Scrieri alese (1983) ș.a. În operele lui invoca deseori stepele Bugeacului, în regiunea cărora s-a născut.

La 14 iulie 1933 în familia lui Petre Tudosie Boțu și a Anei Domente Munteanu, vede lumina zilei Pavel Petre Boțu, în familie fiind trei fete și doi băieți. Anii grei de război îi vede cu ochi de copil între 8-12 ani. Războiul îi răpește unicul frate, Gheorghe, în 1945 în Cehia. În anul 1947 moare tatăl său, Pavel rămânând la 14 ani unicul bărbat în familie. S-a văzut în față cu datoria de a-i ajuta pe cei apropiați în anii cumpliți de secetă și foamete. Atunci s-a verificat tăria, rezistența și setea de viață a poetului. A absolvit școala medie a satului. Gustul cititului și un talent actoricesc i-l trezește profesorul său, Gheorghe Vasile Stepanov, fire sensibilă și inteligentă, care i-a servit drept model toată viața. Pe când era student la școala pedagogică nr. 15 la Akerman (azi Belgorod-Dnestrovskii) participă la cercul dramatic, cântă la pian și acordeon, editează gazeta școlii. În anul 1952 a absolvit școala pedagogică cu eminență. Face practică în Cojușna, raionul Strășeni. Este pedagog de limba și literatura română în aceeași localitate. Este admis la Institutul Pedagogic "Ion Creanga" din Chișinău, Facultatea de istorie și Filologie. După absolvirea institutului, scrie și publică primele versuri. Se căsătorește cu Veronica Modarca în 1957.

În anul 1959 debutează cu cartea de poezie "Baștina" și este numit lucrător literar la ziarul "Moldova Socialistă" secția literatura, cultură și artă. În 1961 este numit șef de secție a acestuia, dupa care devine redactor adjunct al cotidianului Moldova Socialistă. La 16 octobrie 1965, este ales Președinte al Comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor din Moldova, post deținut până in februarie 1987. În 1973 participă la Congresul Internațional al Forțelor Păcii de la Moscova și este deținătorul Premiului de Stat în domeniul literaturii. În 1984 este în repetate rânduri ales deputat al Sovietului Suprem din RSSM și URSS, după care este ales Președinte al acestui soviet. În 1986 este conducătorul delegației oficiale moldovenești în America.

La 17 februarie 1987 se stinge subit din viață.

Opere

Baștina (1959)

Credință (1963)

Răboj (1965)

Versuri (1966)

Continente (1967)

Panoplie(1968)

Versuri lumina (1969)

Zodiac (1971)

Ciugur-Mugur (1971)

Casă în Bugeac (1973)

Ruguri (1975)

Ornic (1978)

Popasuri (1978)

Cercurile trunchiului (1979)

Legământ (1981)

Rubiconul (1984)

Verb la netrecut (1985)

Poeme (1986)

Lemn ceresc (2002)

Cădere și zbor (2002).