zdreanţa.
zăcea acolo, strălucind.
nu mai puteam face cu ea nimic.
ploua.
s-a ridicat şi-a plecat.
ei, draci, m-am gândit, i-aceeaşi poveste.
mi-am pus ceva de băut, am deschis radioul,
am stins o parte din lumini
şi mi-am aprins o ţigară nemţească,
neagră şi amară.
am auzit un ciocănit
şi-am deschis uşa.
un pitic stătea în ploaie:
ai văzut cumva un porumbel pe veranda ta?
i-am spus că n-am văzut un porumbel pe veranda mea
şi el mi-a spus că dacă văd un porumbel pe veranda
mea
să-l anunţ.
am închis uşa
m-am aşezat şi-o
pisică neagră a făcut un salt
prin fereastră, mi-a sărit în poală
şi-a început să toarcă, era un animal frumos,
am dus-o în bucătărie şi-am mâncat împreună
o felie de şuncă.
am stins toate luminile,
m-am băgat în pat şi pisica s-a băgat lângă mine
şi torcea, mi-am spus, cineva, totuşi, mă place,
pe urmă pisica s-a pişat pe mine,
pe cearşafuri, hei, i-am spus, ce dracu-i cu tine?
am luat-o şi-am aruncat-o afară
în ploaie,
mă gândeam, e ciudat, pisica aia
pişându-se pe mine
şi pişatul ei la fel de rece ca ploaia.
apoi am sunat-o pe ea,
hei, i-am spus, ce dracu-i cu tine,
ai înnebunit sau ce?
am închis, am dat jos cearşafurile
şi m-am întins în pat, ascultând ploaia.
uneori un bărbat nu se descurcă
şi-atunci e cel mai bine să stea întins, nemişcat,
şi să-ncerce să nu se gândească la
nimic.
pisica aia avea o zgardă,
aparţinea cuiva.
cât despre femeie
nu ştiu.
