Când bunicul mă ridica în brațe
eram atât de aproape de barba lui
mare și albă
încât credeam că sunt în brațele lui Dumnezeu
el mi-a pus primul
în mână gazeta matematică
deși nu avea decât vreo două clase
și nu știa mai repede decât mine tabla înmulțirii
prețuia socotelile dar
mai presus de orice prețuia cărțile
deși nu l-am văzut niciodată citind vreuna
zece minute făceam până la el
iar de la el până acasă terminam cei
șapte biscuiți și jumătate
pe care mi-i cumpăra
chiar el cu un leu
pregătit de fiecare dată
de la cooperativa din fața casei lui
într-o zi s-a lepădat de noi
aidoma ca o frunză
a căzut pur și simplu
la picioarele noastre
pline de noroi și n-a vrut nici
în ruptul capului
să se mai ridice
abia mai târziu am înțeles că i-a luat
cineva zilele
de pe umerii aceia lați ai lui
peste care mereu am crezut că zac
toate umbrele colinelor
din satul meu
Din Revista Boema Literară – 10/2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează