nu-l face pe bărbat să plângă -
s-ar fisura
catapeteasma lumii,
Dumnezeu s-ar prăbuşi în falie!
atunci îndoliate fecioare
vor purta ceriul
pe irimi îngenunchiate
prin veşnicia unui Întuneric
sticlos ,
să bată sfâşietor
la zidurile de gheaţă ale Luminii !
Ape și pământ în valea lunii,
Prin grădină rugul nesfârșit;
Trec pe drum alături cu nebunii,
Clopotul din turlă a-ncremenit.
Că-n această noapte nemișcată
A trecut o mierlă peste sat;
Ziua mă așteaptă-nlăcrimată,
Corbul mă alungă-nlăcrimat.
Dincolo de râul dimineții
Sfârâie luceafărul de zi -
Lasă-mă, celulă a tristeții,
Din belciuge să mă pot trezi!
Azi voi dărâma morții pereții,
Ca să văd pe unde va veni!
așezaseră pe masă un cap de lut
zidurile le împodobiseră cu flori
în pat tăiaseră din hârtie
două trupuri erotice
pe podea colcăiau șerpi
și fluturi
un câine imens păzea într-un colț
o mulțime de frânghii străbăteau
camera dintr-o parte în cealaltă
nu ar fi fost bine să tragă de ele cineva
una din aceste frânghii ar fi împins trupurile
să facă dragoste
afară nefericirea
zgâria ușile.
traducerea de Adina V.
Lacrima și steaua
s-au atins odată,
și-au devenit
o singură lacrimă,
și o singură stea.
Și cerul a rămas orb,
orb de dragoste.
Lumea era el,
și nimic altceva -
iar lumina unei lacrimi
a devenit
durerea unei stele.
A 5-a versiune
lui Karl Borromaeus Heinrich
Peste iazul cel alb
Păsările sălbatice-au plecat.
Seara, un vânt de gheață bate dinspre stelele noastre.
Peste mormintele noastre
Se-nclină fruntea sfărmată a nopții.
Sub stejari ne legănăm într-o luntre de-argint.
Sună mereu zidurile albe ale orașului.
Sub bolți de spini,
O frate-al meu, ne aburcăm, arătătoare oarbe, către miezul nopții.
Vremurile grele care-au fost
Ne-au mai îndoit și ne-au și frânt,
Dar ne-au pregătit să suportăm
Vremurile grele care sunt.
Stânga are dreapta ei mereu,
Dreapta are stânga ei - firesc,
Liberi sunt, dar se descurcă greu
Oamenii cinstiți care muncesc.
Unde-a fost prăpăd e tot prăpăd,
Însă e prăpăd de sens contrar,
Nu se-ntoarce vremea îndărăt
Nici la cel mai bun ceasornicar.
La grădină nu avem zăvor
Să-i oprim pe hoții care vin,
Îi va pedepsi hotărâtor
Logica miresmelor de crin.
Nu-i dreptate, nu e cinste, nu-i,
Ci e răzbunare și păcat,
Când, cu însăși arma crimei lui,
Astăzi, vânătorul e-mpușcat.
După tur urmează și retur,
Fiecare cu opusul său,
Nimeni și nimic nu este pur,
Nu există bine fără rău.
Nu există faptă de curaj,
Dacă nu există răi și hoți,
N-are nimeni nici un avantaj,
Dacă-i libertate pentru toți.
Ardeam de sete sufletească
Într-o sălbatică pustie
Şi o fiinţă îngerească
Mi s-a ivit în cale mie.
Cu şase aripi, luminoasă,
Uşor de ochi mi s-a atins,
Ca la o pajură sperioasă
Vederea mea mi s-a deschis;
Urechea mea mi-a pipăit
Şi vuiet mare-am auzit:
A cerului cutremurare
Şi zborul îngerilor sus
Şi a juvinelor de mare
Mişcări: întors, rămas şi dus.
Şi serafimul luminat
Deasupra gurii s-a plecat,
Mi-a scos răutăcioasa limbă,
Deşartă, -n veci nedreaptă, strâmbă,
Şi limba şarpelui-nţeleaptă
Mi-a pus cu mâna sa cea dreaptă.
Apoi cu suliţa de foc
El pieptul mi-a deschis pe loc
Şi inima tremurătoare
Mi-a scos cu mâna grăbitoare,
În locul ei cu repejune
Mi-a pus un arzător cărbune.
Ca mort eram eu în pustie
Şi-un glas de sus strigat-a mie:
"Proroace, scoală, vezi ş-auzi,
Cunoaşte voia mea cea sfântă
Şi-n mintea celor orbi şi muţi
Cuvântul tău de foc împlântă!"
Traducere de Alexei Mateevici
A 2-a versiune
lui Karl Kraus
E o lumină pe care vântul a stins-o.
E o cârciumă de țară pe care după-amiază un bețiv o părăsește.
E o vie arsă și neagră, cu găuri pline de păianjeni.
E o încăpere pe care-au văruit-o cu lapte.
Nebunul a murit. E o insulă în Marea Sudului
Întru primirea Zeului Soare. Se bat tobele.
Bărbații execută dansuri războinice.
Femeile-și leagănă șoldurile în liane și maci,
Când marea cântă. O paradisul nostru pierdut.
Nimfele au părăsit pădurile de aur.
Se-ngroapă străinul. Începe atunci o ploaie de sclipiri.
Fiul lui Pan apare sub forma unui terasier
Ce doarme la amiază pe asfaltul încins.
Sunt fetițe-ntr-o curte, în hăinuțe de-o sărăcie sfâșietoare!
Sunt odăi pline de-acorduri și de sonate.
Sunt umbre care se-mbrățișează în fața unei oglinzi oarbe.
La fereastra spitalului, convalescenții se-ncălzesc.
Un vapor alb duce-n sus pe canal molime sângeroase.
Sora străină apare iar în coșmarurile cuiva.
Odihnindu-se în aluniș, ea se joacă cu stelele lui.
Studentul, poate-o sosie, privește lung după ea prin fereastră.
În spate-i stă fratele mort, ori el coboară vechea scară-n spirală.
În bezna castanilor bruni pălește forma novicelui tânăr.
Grădina e înserată. În galerii fâlfâie de jur împrejur liliecii.
Copiii portarului se opresc din joacă și caută aurul cerului.
Acordurile finale-ale unui cvartet. Micuța oarbă aleargă tremurând pe alee,
Iar mai târziu umbra ei pipăie pe ziduri reci, împrejmuită de basme și legende sacre.
E o barcă goală, care plutește seara pe canalul negru.
În mohorârea azilului vechi se surpă ruine umane.
Orfanii morți zac lângă zidul grădinii.
Din odăi pășesc îngeri cu aripi înnoroiate.
Viermi picură din pleoapele lor îngălbenite.
Traducerea de George State
Țipăt în somn; vântul dă buzna prin ulițele negre,
Albastrul primăverii face semne prin rămurișul rupt,
Roua purpurie a nopții și stelele stingânduse-n jur.
Verzui amurgește râul, argintii aleile vechi
Și turnurile orașului. O, Blândă beție
În luntrea lunecătoare și chemările-ntunecate-ale mierlei
În grădinile copilărești. Se limpezește de-acum vălul trandafiriu.
Apele freamătă solemn. O, umbrele jilave ale luncii,
Animalul pășind; înverzirea, crengile-n floare
Ating fruntea de cristal; Luntre-n legănare lucind.
Pe colină, soarele răsună-ncet în norii trandafirii.
Mare-i liniștea pădurii de brazi, umbrele grave la râu.
Puritate! Puritate! Unde-s potecile-ngrozitoare-ale morții,
Ale tăcerilor cărunte de piatră, stâncile nopții
Și umbrele zbuciumate? Hăul strălucitor al soarelui.
Soră, când te-am găsit în luminișul singuratic
Al pădurii, și-amiază era, și mare tăcerea animalului;
Alb sub stejarul sălbatic, iar spinul a-nflorit argintiu.
Teribiulă-agonie și-n inimă flacăra cântătoare.
Apele-nvăluiră mai întunecat jocurile frumoase-ale peștilor.
Oră-a jelirii, priveliște tăcută a soarelui;
E sufletul o-nstrăinare pe pământ. Sacru-amurgește
Albăstrimea peste pădurea ciopârțită și sună
Lung un clopot sumbru în sat; cortegiu pașnic.
Mirtu-nflorește liniștit peste pleoapele albe-ale mortului.
Încet răsună apele în după-amiaza care se lasă
Și-nverzește mai întunecat sălbăticia pe mal, bucurie-n vântul trandafiriu;
Cântarea blândă a fratelui pe colina-nserată.
Traducere: George State
Întotdeauna se reazimă noaptea albă de colină,
Unde plopul se înalţă în sunete argintii,
Unde-s pietre şi stele.
Deasupra torentului puntea se bolteşte somnoroasă,
Băiatul priveşte cu ochi de cristal,
Se trezeşte înfloritul vânt, cântec de pasăre asemenea morţii,
Iar paşii înverzesc în pădure, uşor.
E amintirea copacului şi-a animalului. Domoale trepte de muşchi;
Şi luna
Căzând cu sclipăt în apele triste.
Acela se reîntoarce şi pribegeşte de-a lungul malului înverzit,
Îl leagănă gondola neagră prin oraşul în ruine.
Albă se făcu lângă pădure sălbateca inimă;
O, întunecata spaimă
A morţii, astfel, aurul
Muri în norul plumburiu.
Seară de noiembrie.
Lângă părăginita poartă a abatorului
Sta ceata femeilor nevoiaşe;
În fiecare coş
Cădeau măruntaie şi putredă carne:
Blestemată hrană!
Porumbelul albastru al serii
Nu veni cu împăcare.
Întunecată chemare de trompetă
Străpunse umedul
Frunziş de aur al ulmilor,
un drapel trenţuit
Fumegând de sânge,
Pe care în durere sălbatecă
Îl pândeşte un bărbat.
O, voi timpuri de metal
Îngropate acolo, în roşul amurgului!
Din pridvorul întunecat
Păşi făptura de aur
A adolescentei
Nimbată de plaide lune,
Întomnată reşedinţă princiară,
Brazi negri
În furtuna nopţii
Despicară fortăreaţa abruptă.
O, inima,
Sclipind într-acolo, prin răcoare de zăpadă.
Ai două inimi, mamă!
Cum mărul cel rodit
Mai multe mere are,
Cum stelele-n cer mai multe-s,
Vieții noastre toate
Arzând necontenit.
Ai două inimi, mamă!
Cum noi am câștiga,
Ah, două pâini odată,
Și ție pe-amândouă,
O, mamă, ți le-am da.
Ai două inimi, mamă –
Să văd în ochii tăi
Ca spice mari și coapte
Ce sub un cer de arșiți
Se scutură uitate
Pe sfintele lor văi.
Nu se mai face ziua pe pămînt,
E numai noapte fără lecuire
Și nu mai poate omul să respire
Că oasele în trup la el s-a frînt.
Și e atîta doliu-n calendar
Si e atîta moarte peste lume,
Poeților le-apar numai postume
Și zorii zilei nici nu mai apar.
Acum par toate păsările corbi,
Acum culorile nu mai există
E atîta unanimă noapte tristă,
Că nici nu știu dacă nu sîntem orbi.
Și,totuși,cît ni-i dat a viețui,
Cu tote generatiile treze,
Noi vom rămîne toți la metereze
În așteptarea zorilor de zi.
3-4 ianuarie 1987
Dar, hai, să ne spunem minciuni importante,
Dar, hai, să ne spunem minciuni şi mai mici,
Aşa cum amanţii le mint pe amante
Şi ele îi mint pe pământ pe aici.
Dar, hai, să ne spunem cu patos braşoave,
Dar, hai, să vedem cine minte mai mult,
Ascultă delirul consoanelor grave,
Cum şi eu minciunile tale le-ascult.
E foarte frumoasă, e foarte frumoasă
Minciuna aceasta pe care mi-o spui,
Aşa că, te rog, şi pe mine mă lasă
Să palavrăgesc doar ce nu-i, doar ce nu-i.
Concurs de minciuni la echipe şi solo
Şi ies campioni mincinoşii cei mari,
Dar, dragă Păcală, tu ce faci acolo?
În campionate de ce nu apari?
Se minte cum nu s-a minţit niciodată,
E multă minciună la noi pe pământ,
Sunt false recursuri şi nu-i judecată,
Balanţa cea veche-a dreptăţii s-a frânt.
Dar, hai, să minţim fără nici o ruşine,
Dar, hai, să minţim în direct şi-n răspăr,
Că poate prin rău vom ajunge la bine,
Minciuna supremă va fi adevăr.
In lupta cu turcii, Tepes, bravul domn,
Un soldat trimise la turci ca spion.
Un ienicer prinse viteazul soldat
Si merse cu dansul drept la imparat.
-In a mea ostire, ce cauti tu oare?
Unde este Tepes? Cata oaste are?
-Sunt trimis de Tepes a te spiona,
Dar unde e Tepes ,tu nu vei afla!
O tepusa lunga in pamant s-a-nfipt.
-Vorbeste! ii striga Mahomed, turbat,
Ca te trag in teapa, ghiaur blestemat!
Dar soldatul tace, tace ca un mut,
Sultanul facu un semn cunoscut:
-Sa-l vare in teapa! Un turc se preface
C-asculta porunca, dar romanul tace.
-Vorbeste ghiaure! Si te voi ierta!
-Ce incredintare am ca voi scapa?
-Iata! Ai cuvantul meu de imparat!
Atuncea, soldatul a adaugat:
- Cand m-a trimis Tepes a te spiona,
O tepusa lunga, in fata mea sta.
"Vezi tu teapa asta?, Vlad Tepes zicea
Va pieri intr-ansa familia ta!
Sa nu scoti o vorba, chiar de te-ar taia!"
-Teapa lui Vlad Tepes e cu mult mai grea
Decat teapa asta ce sta-n fata mea!
In teapa lui Tepes mor ca tradatori,
Tatal meu, nevasta si patru feciori!
Eu mor cu placere in tepusa ta,
Ca-mi fac datoria catre tara mea!
Admirand curajul bravului soldat
Si patriotismul ce l-a aratat,
Mahomed da ordin spre a fi lasat
Liber, sa se-ntoarca de unde-a plecat.
Dupa ce soldatul s-a indepartat,
Imparatul zise, cam ingandurat:
-Daca beiul asta, numit Tepelus,
Ce-a bagat atata groaza in supusi,
Ar avea o suta de mii de panduri,
Lumea ar cuprinde-o, cu ai sai ghiauri!
Îmi spui că e doar un fir de nisip ,că nimic nu poate face un fir de nisip.
Iar eu îți spun că un fir de nisip , poate face foarte mult atunci când se desprinde dintre miriadele de fire de nisip de pe fundul oceanului, atunci când, printr-un act de voință, își hotărște un destin singular și tragic. Îmi spui că e doar un fir de nisip ,singur într-o imensitate de fire de nisip, că nimic nu poate face un fir de nisip. Iar eu îți spun că un fir de nisip poate face foarte mult atunci când renunță la fundul liniștit al oceanului și pătrunde în măruntaiele scoicii . Atunci scoica se îmbolnăvește , nu se poate să nu se îmbolnăvească și pâna la urmă apare incredibila perlă. Îmi spui că e doar un fir de nisip, eu știu că e doar un fir de nisip, dar nu mă pot opri să visez INCREDIBILA PERLĂ.
Dumneavoastră, dragi civili din lume,
Urmăriţi de moarte unanim
Vă propun o nouă strategie
Să ne iubim.
Dragostea e calea contra morţii
Dragostea e un atac sublim
Vă propun o nouă strategie
Să ne iubim.
Să ne iubim, să ne iubim
Să terminăm al morţii haos
Să ne iubim, să ne iubim
Îndrăgostiţi pe loc repaos.
Faceţi tunul cîine de ogradă
Faceţi tancuri suvenire-n timp
Vă propun un ordin nou de luptă
Sa ne iubim.
Domnule senator
grupul nostru de ziarişti
ţine să vă felicite călduros
pentru succesul pe care l-aţi avut
în campania electorală
şi vă roagă să-i acordaţi
câteva minute
mai întâi ne-ar interesa să ştim
ce este materia
şi câte forme de existenţă are
apoi am dori să cunoaştem
care este raportul dintre spirit şi corp
şi dacă infinitul
poate fi intuit în natură
iar la sfârşit dacă puteţi
spuneţi-ne câteva cuvinte
despre frunza de vişin
