Eu trec prin ploaie şi mă pierd pe vânt.
Destram furtuni, dar tot furtună sunt.
Mă-mpart arzând, spre tot ce-mi aparţine.
Vorbesc de foc, şi focul e în mine.
Zidesc culori, dar zidul stă să cadă.
Lovind în ierni, mi-e milă de zăpadă,
Şi sunt doar spadă între rău şi bine;
Mă tem de foc, şi focul e în mine.
Scot unde frânte din izvorul viu,
Alerg pe gând, şi tot ajung târziu;
Ce flacără în seama ei mă ţine?
Vorbesc de foc, şi focul e în mine.
Ştiţi voi cât cheltuieşte un copac
Să-i facă anotimpului pe plac?
Dar frunzele-i rămân mereu străine -
Mă tem de foc, şi focul e în mine.
Dă-mi inimă, căldura necesară,
Peste cuvinte să se facă vară,
Şi cer cu cer în cântec să se-mbine,
Vorbesc de foc, şi focul e în mine.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează