Brazilia - Sylvia Plath

Arăta-se-vor oare

Oamenii cu torsuri de oţel

Cu aripi la coate şi cu orbite

Aşteptând grămezile

Norilor ca să le dea expresie,

Supraoamenii! -

Şi bebeluşul meu, un cui

Bătut, bătut înăuntru.

Ţipă în grăsimea lui,

Oase adulmecând distanţe.

Iar eu, aproape dispărută,

Cei trei dinţi ai lui tăindu-se

În degetul meu cel mare –

Şi steaua,

Vechea poveste.

Pe potecă întâlnesc oi şi căruţe,

Pământ roşu, sânge matern.

O, Tu cel ce mănânci

Oamenii ca razele de lumină, lasă

Această

Oglindă întreagă, nemântuită

De uciderea porumbelului,

Gloria,

Puterea, gloria.