Am rămas peste noapte la un motel pe E 3.
În camera mea era un miros pe care-l mai simţisem
printre colecţiile asiatice într-un muzeu:
măşti tibetane japoneze pe un perete luminos.
Dar acum nu sunt măşti ci chipuri
care pătrund prin peretele alb al uitării
pentru a respira, pentru a întreba ceva.
Eu stau treaz şi le văd zbuciumându-se
pierind şi revenind.
Câteva împrumută trăsăturile de la celelalte, îşi schimbă feţele
adânc înlăuntrul meu
acolo unde uitarea şi memoria îşi fac concesii.
Ele pătrund prin vopseaua uitării
peretele alb
dispar şi revin.
Aici este o durere care nu se numeşte aşa.
Bine aţi venit la galeriile autentice!
Bine aţi venit la galerele autentice!
Gratiile autentice!
Băiatul karatist care a bătut un om până la paralizie
încă visează câştiguri rapide.
Femeia aceea cumpără şi cumpără lucruri
pe care să le arunce în gura căscată a golului
ce se furişează în spatele ei.
Domnul X nu îndrăzneşte să-şi părăsească apartamentul.
Un gard întunecat de oameni dubioşi
stă între el şi orizontul rostogolit tot mai departe.
Ea, care odată a fugit din Karelia
ea care putea râde…
acum se arată pe sine,
dar mută, încremenită, o statuie din Sumer.
Ca atunci când aveam zece ani şi am venit acasă târziu.
În casa scării becurile se stinseseră
dar ascensorul lângă care stăteam lumina,
şi ascensorul s-a ridicat
ca un clopot de scufundare prin hăul negru
etaj cu etaj în timp ce chipuri imaginare
se striveau de gratii…
Dar nu sunt chipuri imaginare ci aievea.
Stau întins ca o stradă de-a curmezişul.
Mulţi ies afară din ceaţa albă.
O dată ne-am atins unii pe alţii, într-adevăr!
Un coridor lung luminos care miroase a acid fenic.
Scaunul cu rotile. Adolescenta
care învaţă să vorbească după accidentul de maşină.
Cel care a încercat să strige sub apă
şi masa rece a lumii l-a pătruns
prin nas şi gură.
Voci rostesc la microfon: Viteza este putere
viteza este putere.
Joacă-ţi rolul. The show must go on!
În carieră ne mişcăm pas cu pas
ca într-un spectacol
cu măşti, cântec urlat: Eu, sunt Eu!
Cel care a fost învins
este reprezentat de o pătură rulată.
Un artist a spus: Am fost odată o planetă
cu o atmosferă densă, proprie.
Acolo, din afară razele se fracturau în curcubee.
Furtuna continuă se prăbuşise-năuntru, înăuntru.
Sunt acum istovit, uscat şi deschis.
Îmi lipseşte energia copilărească.
Eu am o parte fierbinte şi o parte rece.
Nici un curcubeu.
Am rămas peste noapte în casa cu pereţi subţiri.
Mulţi vor să vină înăuntru prin ziduri
dar cei mai mulţi nu ajung până aici:
ei au fost înecaţi de freamătul alb al uitării.
Cântecul anonim pătrunde prin pereţi.
Bătăi timide în uşă care nu se vor auzite
suspine reţinute
vechile mele replici se ghemuiesc fără adăpost.
Ascultă auto-reproşurile mulţimii
vocea marelui ventilator
ca vântul artificial în tunelurile minei
şase sute de metri în jos.
Ochii noştrii sunt larg deschişi sub bandaje.
Dacă cel puţin aş putea să-i fac să simtă
că acest cutremur sub noi
înseamnă că suntem pe un pod…
De multe ori trebuie să stau perfect nemişcat.
Sunt partenerul aruncătorului de cuţite la circ!
Întrebările pe care le-am aruncat la furie
vin vâjâind înapoi
nu mă nimeresc dar îmi prind cu unghiile conturul
aproximativ
rămâne acolo atunci când eu am părăsit locul.
De multe ori trebuie să tac. Voluntar!
Pentru că ”ultimul cuvânt” este spus iar şi iar.
Deoarece salut şi la revedere…
Pentru că acea zi care astăzi este…
Deorece marjele depăşesc până la urmă
limitele lor
şi inundă textul.
Am rămas peste noapte în motelul-galerie al somnambulilor.
Aici înăuntru multe chipuri sunt disperate
altele aplatizate
după pelerinajul prin uitare.
Ele respiră dispar şi se luptă să revină
privesc pe lângă mine
toţi doresc să fie în faţă la icoana justitiei.
Se întâmplă dar rar
ca unul dintre noi să-l vadă cu adevărat pe celălalt:
pentru o clipă se arată un om
ca pe o fotografie mai clar însă
şi în fundal
ceva care este mai mare decât umbra lui.
El stă în toată lungimea lui în faţa unui munte.
Este mai mult o cochilie de melc decât un munte.
Este mai mult o casă decât o cochilie de melc.
Nu este o casă, dar are multe camere.
Este înceţoşată, dar copleşitoare.
El creşte din ea, şi ea din el.
E viaţa lui, este labirintul lui.
Traducerea Dorina Brânduşa Landen
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează