Pădure arsă
mâini întinse spre ceruri
imploră milă –
în crângul de-alăturea
turtureaua-și face cuib.
Încercați vă rog
la mielul cu noroace
acum de An Nou –
bătrânul și câinele
scormonesc gunoaiele.
E noapte-n vale
și-o tăcere că aud
fulgi de zăpadă –
scârtâitul fântânii
sparge pustietatea.
Adulmec grâul
cum înfrățește-n luncă
în urma ploii –
pe zare curcubeul
îi pune nimb pădurii.
Suflă crivățul
învârtejind zăpada
cât vezi cu ochii –
cioara cădelnițează
pe cumpăna fântânii.
Nu se mai vede
De sub umbra pădurii
Casa bunicii –
În fața lunii plopul
O torță suspendată.
Vâsc de vânzare
s-aveți belșug în casă
mereu la anu’ –
îmi rămân bani de ciorbă
cumpăr oase pentru câini.
Mileniu-al treilea
din zi în zi mai tare
mă arde-n ceafă
țăranul și două vaci
împart jugul plugului.
Cozi de comete
scapără noaptea și mor
pe șine de fier –
zorit trenul aleargă
și-l înghite tunelul.
Picuri picuri
din sfeșnicele-n flăcări
la Înviere –
și iată Doamne spinii
mai presus ca florile.
Scrășnete prelungi
mușcă din trupul ierbii
coasa flămândă –
împietrit pitplacul
abia-și mai cheamă puii.
Scenă macabră
turla tăiată-n două
în luciul bălții –
capul osânditului
gata să se răstoarne.
Nor într-aiurea
vlăguit mai prefiră
ici-colo picuri –
curcubeul se-ntină
și se desfigurează.
Cântă-mi pădure
doină de dor și jale
a pribegie –
vremea zeilor tembeli
îmi sapă aleluia.
Muguri sub zăpezi
și iarna se topește
în primăvară –
speranțele noastre vai
s-au topit în uitare.
Casa natală
în oglinda iazului
decapitată –
condamnatul la moarte
securea și călăul.
Suie giulgiu alb
Pe povârniș de munte
O turmă de oi –
Primăvara hăuie
Prin imaș de verde crud.
Nimeni în gară
Nu-i flutură batista
La despărțire –
Mâine la întoarcere
Nu se bucură nimeni.
Acolo cândva
s-au contopit într-unul
nimbul tău și-al meu –
zăpada se topește
an de an mai devreme.
Amurg cu greieri
și doine din cavale
în lunca văii –
pe vârf de deal și iscoadă
jumătatea de lună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează