Critic și Poet - Grigore Sălceanu

CRITICUL

Și codrul și marea și norul

Și dragostea-n versuri s-au spus.

La ce să mai cânți? Poezia

Rămâne un soare apus.

Din tainele firii eterne

Nimic n-a rămas nedescris:

În vrafuri de tomuri celebre

A lumii splendoare s-a-nchis.

Cetește, admiră mai bine

Pe cei ce-au vibrat înainte,

Căci tot ce voiești a ne spune

S-au spus în eterne cuvinte.

POETUL

Și dacă de veacuri șoptește,

Prin codri vrăjind călătorul,

De-acuma, prin crânguri în floare,

Ca piatra să tacă izvorul?

Și-n undele lui când răsfrânge

Al nopților cer înstelat,

Să nu ne mai spună în taină

Ce altele ieri au cântat?

CRITICUL

Poeme cu valuri și stele

Atâta-s de vechi pentru noi!

POETUL

Și luna și marea par nouă

În fața privirilor noi.

CRITICUL

Puțini veți găsi împrejuru-ți

S-asculte cântările tale

În care roșește amurgul

Și floarea se-mbracă-n petale.

POETUL

Acei ce au inimi în piepturi,

Sub flori cunoscute și stele,

În valuri și raze de lună

Găsi-vor simțirile mele.

Și fără ca nimeni s-asculte,

Nu cântă pădurea de brazi?

Eu scriu pentru ochii de mâne,

Și nu pentru orbii de azi.

CRITICUL

Pe lumea aceasta, eterne

Nici piatra, nici bronzul nu sunt:

Topi-se-vor toate când focul

Va arde și cer, și pământ.

Atunci, manuscrisele tale,

Pământul, și marea, și luna,

Luate-n vârtejul pieirii,

S-or face cu pulberea una.

O clipă-ncălzește mulțimea;

Vorbește-i clipitei de azi;

Ne cântă simțirea de-acuma,

Nu luna pe vârfuri de brazi.

Ne toarnă în versuri aprinse

Blesteme scrâșnind printre dinți;

Descrie-ne trupul bacantei,

Stârnește bolnave dorinți!

Te lasă de versuri eterne

În marmură! Scrie pe lut,

Și gloria ta va fi mare:

E totul să placi un minut.

POETUL

De nu mai rămâne nici urmă,

Ce-mi pasă de gloria clipei?

Dar viața, dând pulberii viață,

Și-avântul de flăcări aripei,

Aceea ce-mi dete poruncă

Să fiu, să vibrez de uimire

În fața naturii mărețe,

Izvor nesecat de simțire,

Tot Ea poruncitu-mi-a tainic

Frumosul în versuri să-l cânt!

Iar dacă vreodată zdrobi-va

Și ceruri, și mări, și pământ,

Ea singură-n minte purta-va,

În orele-acele supreme,

Aduceri-aminte din veacuri:

Statui, simfonii și poeme.

Și nimeni nu poate să știe

Ce nou, fermecat univers,

Ce lumi fericite de-a pururi,

Ce rai va crea dintr-un vers.