Pe când era copil, Iisus
A fost făcut şi El un zmeu
Pe care l-a-nălțat în sus
Sub slăvile lui Dumnezeu..
Văzându-se plutind ca-n vis,
În slavă, pe aripi de vânt,
Trufaşul zmeu de sus a zis,
Privind în silă spre pământ:
- Voi, cei de jos, răspundeți: cine
Pluteşte acum mai sus ca mine?..
Pe toți, atâta de pitici
Vă văd de-aici,
Încât nici să mă uit la voi nu-mi vine!..
Mâhnit, Iisus a suspinat din greu:
- Au, nu-ntelegi tu, prea-nălțate zmeu,
Că cel ce te ridică-n slăvi, sunt Eu?..
Nu vrei să recunoşti,cum se cuvine,
Că-n mâna Mea e firul ce te ține?...
Dar zmeul iute i-a trimis cuvântul:
- Nici Te cunosc, nici simtu-ți legământul..
Ce recunosc, e că mă-nalță vântul!
Atunci Iisus, să-i pedepsească fumul,
Acelui zmeu, din mână i-a dat drumul
Și-n prăbuşirea lui către pământ,
Un trăsnet lung l-a cenuşit în vânt..
lar fulgerele-au scris pe bolta lumii,
Ca să citească toți trufaşii humii:
,,Voi cei ce pe pământ, sub largul firii
Vă ridicați pe treptele măririi,
Să ştiți că fiecare e un zmeu,
In mâinile lui Dumnezeu,
lar cei ce n-au cu Cerul legământ,
Şi cred că nu plutesc decât pe vânt,
Din slava-n care Dumnezeu i-a pus,
S-or prăbuşi, ca zmeul lui Iisus!..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează