Crezusem în floare – şi floarea a curs…
Crezusemn în nouri, izvor şi argilă
şi-n filă…
în filă…
“clorofilă!” încearcă un gând
- prea târziu…
prea curând… -
în nisip am crezut
şi în mare.
- Un munte cu sare!
- Poate. Nu-l ştiu. Nu mai este.
Am crezut în poveste,
în silabe
şi dor.
- În tractor?
- Şi-n roţi. Şi arcuri. Şi pârghii.
“Gâr-ghii, lâr-ghii, fârghii” glumesc,
crezusem în cifre cu crezul lumesc
… şi-n iarbă… şi-n trup de cais…
bine-nţeles
şi în vis…
- Cartea!
(şi timpul lumesc…)
Mai am
o singură certitudine: moartea –
şi de ea mă-ndoiesc…

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează