Ieşirea în lume este la poartă, duminica,
Aici curg veştile ca pe câmpul de luptă,
Afli ce-a mai făcut lupul şi ce-a visat
Ţaţa Anica.
– Uliuliu, străfigai! zice Gaga Riţa,
Care strănută tare.
– Noroc, cumnată!
Muierile îşi aduc scăunelul, ori ne trimit
Pe noi după el,
Unele şi-au pus oamenii de le-au făcut pat la poartă,
E un fel de bancă, dar nu ştiu de ce i se spune pat,
Cele mai în vârstă stau chiar jos - se aşează: hopa!
Dă-te, fa, mai încolo, că bine mai e şi pe pământ,
Că parcă în groapă nu stai tot pe jos?
Şi împopoţonată cu ţoalele ale mai bune!
Bărbaţii şed pe lângă uluci, fumează, dau să se
Caţăre pe pod,
Dar e văruit, ochii tuturor sunt pe drum:
Cine mai trece la deal, la vale? Te pomeneşti
Că apare şi vreo nuntă, de vin ăia-ntâi cu
Plosca şi dau şi la copii.
Cei de pe linie sunt primeniţi cu cămăşi cu ciucuri,
Chiar dacă merg cu boii la potcovit, şi au
Buzunarele pline de caiele,
Nu le mai atârnă brâul,
Dau bună ziua de departe şi au timp să schimbe
Şi două, trei vorbe.
Li se descoperă numai părţile bune
Şi îmi apar într-o lumină nemaipomenită, lăptoasă,
Parcă toţi ar fi ctitori de fântâni cu cumpănă.
Mă, ăia de vă suirăţi pe pod, se aude o voce slabă
Din casă,
Daţi-vă, gagă, mai la o parte, nu-mi staţi în zare,
Să mai văd şi eu lumea albă.
E vreo babă căzută rău, care măcar că nu se mai poate
Urni din pat
Dar pe geam s-ar uita, printre dreve, cu ochii aproape
Stinşi.
– Asta ce-o mai fi vrând să vadă, săraca?
I-o fi moartea sub pat, odată îi face „bau"...
– Ei, mă, vrea să se mai uite şi ea la lume, că e
Duminică
Şi să mai vadă şi ea lumea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează