Gem răsculate în căldarea nopții
Pustietăți de vânturi și zăpadă,
Cu răgete de’nflămânzite fiare
Scutură lanțuri viforul pe stradă…
Aud talazul zguduind copacii,
Mâniei oarbe largul nu-i ajunge,
Măreața frământare a norilor
Cu mii de doruri inima-mi străpunge.
O sete nouă de viață mă îndeamnă,
Cuirasa pieptului, ca pe un fulg,
S’o sfâșiu, din comoada-i colivie,
Aprinsă, calda inimă s-o smulg…
În nesfârșirea nopții răsculate,
Cu’nvolburări de vânturi și zăpadă
S’o svârl prin geam, să’nvețe marșul vieții
Din viforul ce șueră pe stradă…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează