Mândru graiu al țării mele,
Dulce fagure de miere,
Adunat din flori de stele
Și din lacrimi de durere...
Grai străbun, mărire ție,
Sfântă candelă de strajă,
Că mi-ai dat tu apă vie,
S-o beau din ulcior de vrajă...
Tu mi-ai legănat la vatră,
Visul din copilărie
Și mi-ai dăltuit, ca-n piatră,
Vorba ta cu măiestrie...
De la mare pân' la
Mureș,
Pân' la
Tisa-ntunecată,
Treci prin munți și codri-iureș,
Peste
Dunăre, dai roată!
Slavă și mărire ție,
Mândru graiu al țării mele,
Sfânt izvor de apă vie,
Svon de cântec și cișmele!
Lin, ca râul, curgi pe șăsuri,
Adăpându-ne pământul:
Și, sub bolți, ce nu le măsuri,
Undeva, ne plângi mormântul...
Tu, în cripte de biserici,
Ctitorii voievodale
Știi, ca-n inimă, să ferici,
Slova nemuririi tale!
Lasă,
Doamne și stăpâne.
Din colnicele sihastre,
Să-ți culeg, cu roi de-albine,
Mâna Ta de
flori albastre!
Sub cupola
Ta divină,
Să-ți aprind la zile grele,
O făclie de lumină,
La icoana țării mele...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează