Ești tu? Mă chemi iubito tu?
Ori frunzele șoptesc în vis?
Lăsa-vei ochiul meu închis
de noaptea care m-abătu.
Mă-ntreb mereu de tot ce sânt?
Căci eu te-aveam, și eram doi!
Ești tu? Foșnesc mătăsuri moi?
Sânt frunze veștete! e vânt!
Ce noapte grea! e plumb în cer!
Pe ochii mei s-așterne ceața.
Ah, părul tău mi-atinge fața?
Nu: salcia se frânge-n vaier.
Apleacă-te și zi-mi: „iubite!”
Ți-s ude genele-amândouă!
Era-n spre zi, și stropi de rouă
picau din frunzele pălite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează