Suzanne te cheamă la ea, lângă rîu,
Asculți vasele cum trec, petreci noaptea stând cu ea,
Știi că-i puțin nebună, dar de-asta te-ai și dus...
Ea-ți dă ceai și portocale din îndepartata China,
Și tu ești gata să-i declari că nu-i poți da iubire,
Ea-ți prinde gândul, lăsând rîul să răspundă
Că tu, dintotdeauna, ai fost iubitul ei…
Ai vrea, atunci, călător, să pleci cu ea,
Chiar și legat la ochi, știind că ea se va încrede-n tine,
Căci tu cu mintea i-ai atins trupul perfect.
Isus, și el, a fost un călător, mergînd pe ape,
Privind mult timp din turnul lui stingher de lemn
Pân’ s-a convins că-l văd doar cei ce se îneacă…
Și-a zis atunci: toți oamenii în veci să fie călători
Până când marea-îi va elibera…
Dar fu și el înfrant, mult înainte ca cerul să i se deschidă,
Uitării dat, aproape om, o piatră scufundată sub înțelepciunea sa.
Și-ai vrea să mergi și tu cu el, orbește,
Zicând că-n el, poate, te vei încrede
Căci el, cu mintea, ți-a atins trupul perfect.
Suzanne te duce-acum de mână, lânga rîu,
Poartă zdrențe și zorzoane de la Armia Salvării,
Soarele curge miere peste portul cu Fecioara,
Și-ți arată să privești cum, dincolo de flori, printre gunoaie,
În alge zac eroi, cerșesc iubire copiii dimineții,
În veci va fi la fel, de vezi doar când Suzanna ți-i arată în oglindă.
Te-ai duce-atunci cu ea chiar și legat la ochi,
Știind că ai acum în cin’ te-ncrede
Căci ea, cu mintea, ți-a atins trupul perfect.
Traducerea Adrian George Sahlean
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează