Nu aşteptaţi poetul cu braţele deschise,
Dar nici cu vorbe grele nu-l alungaţi din gând,
De vreme ce prin versuri, făptura sa, oricând,
Găseşte câte-o cale să vă pătrundă-n vise.
Nu-l socotiţi nevolnic dacă-l vedeţi plângând,
Dar nici nu-i cereţi preţul cuvintelor ucise,
De vreme ce poetul nu-ncape-n legi precise
Ducând povara lumii cu trupul său plăpând.
El singur şi nu altul se-ncumetă să moară
Cu fiecare frunză, cu fiecare stea,
Şi-apoi, din sânul nopţii, pe boltă să răsară,
De parcă nici la moarte poetul n-ar putea
Să-şi afle împăcarea şi rândul, ca la moară,
Fiindu-i dat blestemul niciunde să nu stea.
Din volumul „Anuar", Editura Eminescu 1989
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează