Powered By Blogger

3 iul. 2025

Turism - Perpesicius


Îmi place mult voiajul de felul meu, dar vai!

Mă resemnez adesea la cursa de tramway. 

Atunci îl iau d'aeauo din Gară sau Obor 

Şi-abia ajuns la capăt mă 'ndur de mă scobor. 

Da's mulţumit, încalte, chiar de-am plătit trei lei, 

Că am avut oraşul întreg sub paşii mei. 

Că am văzut palate cu parcuri împrejur 

Păzite de grilaje sau de-un gigantic mur. 

Şi-alăturea de ele bordeie stând pe brânci,

În cari de bună seamă n-ai loc nici să mănânci.

Vitrine somptuoase de bunătăţi gemând 

Prin fața căror' face să treci cât de flămând 

Şi cinematografe cu filme-n mii de coți 

Ce inima-ţi frământă că să nu plângi nu poți.

Iar între cele două platforme trec încet, 

Fecioare visătoare într-un discret balet. 

Şi-atuncea mă încearcă regretul obsedant 

Că nu-i un prinţ să aibă nevoie de-adjutant. 

Să-l însoţesc în lume, în aer, peste tot, 

Pe ape şi în lipsă de yacht şi'n cargobot, 

Că-mi place mult voiajul, de felul meu, dar vai! 

Mă resemnez adesea la cursa de tramway. 


Din Contimporanul, 1923

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează