Ar fi pustie lumea fără tine,
Și cerul nopții, de deasupra ei,
Și-ar vântura oceanul de scântei,
Nemaiavînd la cine să se-închine.
Ba, chiar și zeii s-ar trezi atei
Fiindu-le potrivnică - vezi bine -
În lipsa ta, cunoașterea de sine
Sub fulguirea florilor de tei.
De-aceea nu mă-ncumet să-ți dau pace,
Dar nici pe brațe să te port mereu
Ca pe-un arici plăpând cu frica-n ace -
Străin fiindu-mi umbletul și greu -
Iar fără tine, spune-mi, ce s-ar face
La vremea toamnei, singur, trupul meu.
Din volumul Anuar, Editura Eminescu, 1989
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează