De dragoste de Ţară cine n-are
Nevoie ca de aer, apă şi de soare?
Ea-i pâinea scoasă din cuptor, fierbinte,
Plimbare cu un prieten, de-a pururi vie-n minte;
Un chip pe care-l ştii de mult, un glas,
Al cărui murmur în suflet ţi-a rămas.
Ce-i dragostea aceasta cine ştie?
Întreabă pasărea ce-n pribegie
Străbate mări şi ţărmuri ca să se-ntoarcă iar,
An după an, pe creanga aceluiaşi stejar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează