Alice Soare - Biografie

Alice Soare (născută Alisa Zamfirescu) n. 28 ianuarie 1891 Botoșani - d. 20 august 1945 București.

Poetă, prozatoare, traducătoare. A absolvit şcoala primară şi Pensionul Humpel la Iaşi, după care se mută la Botoşani. Urmează studiul limbilor străine cu profesori particulari. O perioadă a trăit împreună cu soţul ei, avocatul Virgil Soare la Galaţi, unde a desfăşurat o ferventă activitate literară de cenaclu colaborând cu mai multe reviste literare. Va locui un timp la Arad, apoi la Ploieşti, însă ultima parte a vieţii şi-o petrece la Bucureşti, unde şi decedează, fiind înmormântată la cimitirul Bellu. 

A făcut parte din gruparea sonetiştilor de la Sburătorul (1922-1923, 1934); debut la 4 dec. 1920 în Sburătorul. Colabor cu versuri, proză şi traduceri la: Adevărul literar şi artistic, Convorbiri literare, Cronica ilustrată, Dunărea, Familia, Flacăra, Gazeta cărţilor, Însemnări literare, Luceafărul, Neamul românesc literar, Rampa, Ramuri, Universul, Universul copiilor, Universul literar, Viaţa literară, Viaţa Românească.

A fost Membră a Societăţii Scriitorilor Români (din 1921).

OPERA: Ferestre luminate (versuri; Bucureşti: Editura Gutenberg, 1921) – Premiul Societăţii Scriitorilor Români, Sâmburi de lumină (versuri; Bucureşti: Cartea Românească, 1940) – Premiul „I.C. Mihail” acordat de Academia Română.

Publicind sporadic, in reviste cu public redus, a ramas aproape necunoscuta, desi recomandarea lui Topirceanu atragea atentia, inca de la debutul editorial, asupra talentului "abil in inventia motivelor poetice", semnalind "probitatea constanta fata cu arta" si "rara distinctie in atitudine".

In virtutea programului sau poetic "parnasian", autoarea se declara de la inceput refractara "goliciunii pingarite" a lirismului nestapinit, invaluindu-si simtirea in "hieratica gateala" de "brocarturi si margele" protectoare a sonetului. De aici, marturisirile reticente, descrierile "subtilizate", cite un tablou "in genul lui Heredia, incarcat de culoare in rama lui miniaturala" (Topirceanu). Singuratatea, orasele mici, marea, vapoarele, gara si trenul, pagoda, cameea, cupele si iselele, "un trandafir ce moare" sau "casuta din Banesti" reprezinta sursa "voluptatilor oprite", dar tot atunci si imboldul spre "zari ametitoare de senine/ in care-un soare urias inoata". Alaturi de obsesia unui tulbure "fatum", a nestiutei culpe stigmatizante, versurile transmit si emotia mai proaspata a "clipei minunate", schitata fugar in pelicula unor catifelate "filme de matasa". Daca nefericirea in dragoste provoaca "aspiratia chinuitoare dupa forma pura de arta" (Mihai Iorgulescu), "cruditatea unor apostrofe epistolare directe" (Topirceanu ) zadarniceste, in Ferestre luminate (1921), cu afit mai mult "ideile" si "sensibilitatea" cu cit poetei ii lipseste inca "instrumentul de preciziune fara care poezia ramine intentionala" (Lovinescu). Chiar daca nu-l va dobihdi nici ulterior, creatia Simburilor de lumina (1940) si cea neinclusa in volume aduce, compensator, "libertatea recistigata in pitoresc" si-o imagistica proprie. Astfel, reveria poetei sihastre substituie "adevarului banal" sau "orizonturilor cunoscute" tinuturi "cu alti zei, cu alt cult"; traseaza in linii pure peisaje cu "lotusi de majolic" si-nvie toata splendoarea din "alba patriciana" Calatis; recupereaza din "ape fumurii" "burgada scufundata" a Brasovului medieval, prelungindu-si ratacirea pe strazile Mangaliei, in pravaliile invadate, flamand, de "viscoase carnuri" si "stravezii membrane" de peste. impotriva "neurasteniei", a "iernii", "vintului", "iar toamnei" si-a oricarei "pledoarii prozaice", poezia autoarei statorniceste in cele din urma, insa, "risipa de lumina" dintr-un Balcic "de creta".

OPERA:

Ferestre luminate, versuri, Bucuresti, 1921;

Simburi de lumina, versuri. Bucuresti, 1940.