Eu nu mi-am scris niciodată numele
pe bonuri de cărbuni –
pe lînga silozuri am trecut fără să privesc înapoi –
prin iarba desculță n-am alergat niciodată.
În ploaie n-am cântat, în deșert n-am scris cu creionul drumul caravanelor.
Cu măturica nu m-am bătut la baia de aburi.
Cu mersul meu de urs n-am rasturnat înadins porțelanurile.
Odata am iubit ferocitatea oamenilor de zapadă,
tandretea sperietorilor uitate pe cîmp.
Omului care lucreaza la calea ferată am vrut sa-i povestesc
o istorioara cu tîlc.
Omul e mort de mult.
Prin fata agentiilor de voiaj mi-am plimbat viata ca pe o jumătate de pâine.
Cu o mașină de ocazie am mers pînă la marginea mării.
Am privit valurile cheltuindu-se pe țarm – am privit
tinerețea arzînd ca o frunză de tutun verde.
In fața oglinzii, cu lanterna mi-am luminat chipul.
Acum ceața se poate risipi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează