Suflă vântul, frunza cade
Arămie, lin, arare
Troienind acuma parcul
Cu frumoasa lui cărare.
Din văzduh domoală seara
Peste toate se coboară
Și-n acest amurg de toamnă
Dorul parcă mă doboară.
Singuratic, dus pe gânduri,
Merg încet și cat în zare
Peste văi și peste dealuri
Risipite-n depărtare…
Cât aș da în clipa asta
Pentru-o zi de astă vară
Cât aș da, pe-o clipă numai
Ochii ei să-i văd azi iară...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează