Cărăbușul de aramă - Tudor Arghezi

Din belşugul de verdeaţă

Cărăbuşul de aramă

Vine din turnătoria

Verii, să-l luăm în seamă.

Zgomotos ca o reptilă

Printre vreascuri se avântă,

Sa arate că-i din lumea

Celor ce nu prea cuvântă.

Prinse veste de viaţă

Ce se-ncinge, rug, în umbră

Unde ne-am întins, tu basmul,

Eu ardorile şi tundra.

Cărăbuş te ia cu iureş.

Te încearcă pe la glezne.

Il alungi, el vine iarăşi.

Pe-altă parte e mai lesne.

Ca suveica rândunica

Ţese pânzele de vară.

Ah, ce cald e! Va să plouă

Ecvatorial pe seara.

Susur mare de lăcuste

Şi de gâze fără număr.

Cărăbuşul de aramă

S-a oprit pe caldu-ţi umăr.

Mişcă? Stă să-nchege gânduri?

Se destinde? Se descalţă?

Parc-ar şti că de pe umăr

Numai zborul mai înalţă.

Si o ia către stăpânul

Iulie, cuptorul – astru,

Să ne ducă fericirea

Spre uitare în albastru.