Powered By Blogger

11 feb. 2025

Presimţire - Alexandr Puşkin



În tăcere se-adunară

Norii deşi pe chipul meu;

Soarta înciudată,iară

Mă ameninţă din greu…

Am s-o-ntîmpin cu răbdare?

Îi voi mai păstra dispreţ?

Voi avea ne-nduplecarea

Mîndrei mele tinereţi?


După-o viaţă zbuciumată,

La furtuni nepăsător,

Poate şi de astă dată

Aflu ţărmul salvator…

Dar presimt de azi, şi sînger,

Ceasul neînduplecat,

Şi-ţi strîng mîna ta de înger,

Cît e vreme, înc-o dat’.


Blînd, cu-a vocii tale vrajă

Bun rămas, şopteşte-mi dar,

Şi privirea ta gingaşă

Pleac-o trist, ridic-o iar;

Amintirea veşnic vie

Inimii ce-i ţine loc

De speranţă, de mîndrie

Şi de-al tinereţii foc.


Traducere Veronica Porumbacu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează