Powered By Blogger

2 ian. 2025

Plugușorul - Gheorghe I. Tăzlăuanu


Bună seara la fereastră

La boieri mari ca d-voastră.

Odihniți,

Nu odihniți,

Dar la noi nici nu gândiți.

Mânați măi...

Hăi... hăi...


Noi știm că ne așteptați

Cu porțile deschise,

Cu mesele întinse,

Cu pahare pline,

Cu cuvinte bune.

Mânați, măi...

Hăi... hăi...


De când seara a înserat

Plugul nostru n-a umblat,

Plugușor cu șase boi

Cum este bun pentru noi.

Boii de la mijloc

Cu steble de busuioc,

Boii de la roate

Cu coarnele învoalate.

Mânați, măi...

Hăi... hăi...


Și mai avem doi buhai

Cu jugul de putregai

Cu proțapul de mălaiu,

Unde dai

Acolo stai.

Mânați, măi...

Hăi... hăi...


De urat am mai ura,

Dar ni-i că vom însera.

Drumurile ni-s departe 

Și cărările-ncurcate.

La mulți ani cu sănătate

Și să vă fie de bine

Ziua Sfântului Vasile.

Dumneavoastră bucurie,

De acum până-n vecie

Mila Domnului să fie.

Ahooo... hohooo...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează