Corespondențe - Benjamin Fondane

Eu sunt ca un sălbatec, prăpăstios castel,
Din care cavalerul e dus în cruciadă.
Se năruie clădirea și stâlpii stau să cadă.
Și-au prins rugină roibă lăcățile de-oțel.

Ah, surlele sonore din zilele de pradă!

S-a ros desenul sumbru pe vechi tapițerii
Și-au devenit postume chitarele truvere.
Prin bolți, ruina-și cântă fatalul "miserere".
Și nu mai ies la geamuri virginele zglobii.

Ah, nopțile nebune de patimi și plăcere!...

Departe, ceru-i roșu ca sângele de brav.
Departe-s oști în zale și lupte-nsângerate...
Târziu, o gheunoaie a prins grăbit a bate;
Și-i miros de carnagiu și plângere de sclav.

Ah, clopotele păcii în inimi picurate!...

Cohorți de foi dansează prin goluri de cavou;
Fotolurile-așteaptă și sapă-n ziduri carii,
În lunga așteptare sunt înțelesuri varii
Și liniștea se umple de nălucit ecou.

Ah, oștile sosite cu flamuri la fruntarii!