La naştere am fost un ţipăt simplu
Şi-ncet, încet am devenit cuvânt
Ca să-nteleg că dacă trece timpul
Umila şoaptă a tacerii sunt.
Ard combustibil care îmi îndreaptă
Spre altă lume cei din urmă paşi
Mai port în mine doar atât, o şoaptă
Şi bietul ei ecou sinucigaş
Ca într-o lampă, într-un sat de munte,
N-a mai rămas în mine gaz decât
Să mi se vadă ochii trişti în frunte
Şi scara ce o am de coborăt.
Sunt ţipete şi urlete în lume
Şi tunurile trag neruşinat
Se strigă daruri şi averi şi nume,
Şi tobele de cobdamnare bat,
Iar eu din toată forfota nedreaptă
În marele vacarm al tuturor,
Încet, încet, am devenit o şoaptă
Şi îmi amân rostirea să nu mor.
Ca într-o lampă, într-un sat de munte,
N-a mai ramas în mine gaz decât
Să mi se vadă ochii trişti în frunte
Şï scara ce o am de coborât.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează