De ce cu ochii-ncremeniți sub bolte
De marmur tu-l privești cu spaimă crudă?
Pândești ca leii, fruntea ta asudă
Și pumnu-ți vra mânia-i s-o dezvolte.
Secerătorul tău l-ai pus la trudă
Și snopi de viețe sunt a lui recolte;
Pentru-al lui cap ai înfruntat revolte
Și astăzi simți că strângi la piept pe-o Iudă.
Te-nalță-n cer invidia vulgară
Căci știi din lorzii junghiați a face
Lui Fabiano a mărirei scară.
Tu ești regină și astfel îți place.
Cine te vede, slab obraz de ceară,
Știind furtuna vieții tale tace.
„Nu te îndepărta de carte! Citește și cărti bune și cărți rele, așa poți vedea și compara binele cu răul.” (George Bacovia)
8 iul. 2023
Maria Tudor - Mihai Eminescu
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează