„Prințul se întoarse dinspre asfințit.
Nimic nu-i schimba durerea. Revederea clipelor petrecute împreună îl plânge."
„Să nu încerce gestul ucigaș al începutului,
când rezistența era imposibiă:
ce s-a petrecut de atâta timp sub soarele bicefal?
Hotărârea a fost luată: în codrul pașilor
surpați de restriște, cornurile răsună."
Pe lângă este nimeni și pustiurile urlă.
Într-o zi a fost visul:
viitorul vălătucea în suluri de ceață deasupra câmpiei.
Uneori străluceau brusc stelele
sau lumini de lângă curcubeie.
Dorințele înălțau catedrale în falduri
desprinse din brâu.
Am pășit pe o piatră fierbinte,
primul pas, primul strigăt înăbușit
în lanțurile de pânză.
Tăcerea care a urmat după aceea,
țâșnind din fiecare gură.
Nimeni nu înțelegea pe nimeni, de la capăt.
Catedraele de fum ale dorințelor
își bălăngăneau funiile.
Nu ne mai puteam suporta pe gânduri.
Așa a fost
cu gura larg deschisă, cu ochii larg ațintiți
către...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează