Nu regizez distanța dintre noi - Adrian Păunescu

Când în bemol, când în diez,

Când înainte, când-napoi,

Putere n-am să regizez

Toată distanța dintre noi.

Ea se creează natural,

Din umbra mea, din umbra ta,

Ca să mă simt un ultim cal

Ce n-are dreptul la o șa.

Stă depărtarea la refren

Și se repetă delirant,

De parcă între noi e-un tren

Ce-mpinge gările-n neant.

Alergi spre mine și alerg,

Pe drumul, zi de zi, mai lung

Și, dacă n-am fugi în cerc,

N-ar fi s-ajungi, n-ar fi s-ajung.

Aceeași muchie de cuțit,

Aceleași pante de noroi,

Mă tem că ne-am obișnuit

Cu depărtarea dintre noi.

Psihologie de amanți,

Nărav de camarazi de front,

Mereu mai reci și mai distanți,

Ca orizont de orizont.

Ne e din ce în ce mai greu,

Nu ne putem preface, nu

Un capăt trist al lumii, eu,

Un capăt trist al lumii, tu.

Distanți la suflet și la trup,

Tu mă infirmi, eu te infirm,

Suntem silabe ce se rup,

Dintr-un cuvânt lăsat infirm.

Mă-ndemni, așa cum te îndemn,

Să ne unim pe-același ring

Suntem magneți de-același semn,

Ce se doresc și se resping.

Versuri din volumul “Ninsoarea de adio”, 2004)