Într-un câmp de rosmarini,
maci și albăstrele
sus pe-o cruce - fruntea-n spini
Crist și-o-nalță-n stele.
Ca un sol îndurerat
dintre hori el suie,
pasul lor înlăcrămat
cerului să-i spuie:
Că răsar din lut amar
și furtuni le-ndoaie,
și potirele-n zadar
tind spre nori de ploaie.
Își dau sfântul lor parfum
și tot darul tainei,
dar călcate pier în drum
cu lumina hainei.
Cresc doar ca să dea mohor
coasei ce străluce?
Sau să nască ghimpi ce ce dor
pe cei puși pe cruce?
Și martirul cel divin -
crin curat și mare -
pentru flori, și pentru spini
cere îndurare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează