Tristeţea ta mă face mai urât
şi înţelegerea se schimbă-n frică
şi zâmbetul îşi stinge lampa mică
pe buzele uitate de sărut.
Şi parcă, între muguri şi lătrat,
aprilie e-un fel de berărie,
muţii se-mbolnăvesc de vorbărie,
doar noi ca două stinghii de la pat.
O, de-aş putea să mă agăţ de-un nor,
să locuiesc în râu, să dorm în plantă,
să fiu un fel de scorbură-ambulantă
unde îmbătrâneşte un actor,
să dau spectacole pe bani mărunţi,
ridicol ca un rege-ntre hulube
să car singurătatea ta în munţi,
Iov fericit într-un castel de bube.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează