Distrus, dezamăgit, calomniat;
ciumatul preferat al ţârii mele,
mă-ntorc plângând cu faţa către stele
și totuşi nu-nţeleg ce s-a-ntâmplat.
Sunt mecanisme care ne jertfesc
îngenunchem, din când în când, de milă,
dar toată-această pagină umilă
transportă-n ea ceva neomenesc.
Nu am trăit egal şi fără greş,
sunt vinovat şi eu, ca fiecare,
dar m-a purtat o bucurie mare
la uşa tuturora să fiu preş.
Şi-acum, când în mizerie tresar
c-am suportat să ştergeţi mii de ghete,
mă ţineţi în minciuni şi în anchete
și mă-ntrebaţi de ce-s aşa murdar.
Şi, totuşi, ţara mea, rămân al tău,
și de m-aş naşte mâine încă-o dată
la fel aş fi, mulţimi să mă străbată,
chiar preş murdar să-ţi fiu, de nu, mai rău.
Bucureşti, decembrie 1985
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează