Când mâna ta pe fruntea mea e floare
și-nfrigurat cealaltă mână-ţi caut,
mi-e sufletul ca lanul verde-n soare
și cugetul ca zvonul unui flaut,
Dar când departe paşii tăi îmi sunt
și sânul cu miros de busuioc,
mă simt un arbor greu către pământ,
încins între perdele largi, de foc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează