Ciudată soartă
luna vindecă pinii de umbră
îndepărtîndu-i ușor de pământ
tu din depărtare cu fluviul în față
al sudului ești
și cuvinte arunci în absență
scrisorile vin nu mă tem
sunt sufletul care rămâne în flaut
după ce cântecul s-a terminat
tu din depărtare în carnavaluri ascuns
tu al înfrângerii
tu în amărăciunea pe care cu dor ți-o trimit
mă gândești inutil și fără sfială
umpli cu mine o clipă
ce somnul cu plumb ți-l îneacă
mai bine încearcă un vin și nu mă iubi
sufletul tău pierdut în aparențe
să-l caut în stingerea pe care mi-o dăruiești
cu patima mea să-l împing
să-l fac de buzele mele infinit să se lepede
pentru ca numele cântecul sufletul meu
să înceapă cu mine
și mie întreg să-mi vorbească
pe mine să mă vindece
mie să-mi semene.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează