Tu ești bolnav, și rana ta afundă
pe care-ai lumii mulți nerozi ți-o dară,
tu nu mai poți să duci a ta povară
și-un veac întreg trăiești intr-o secundă.
Robit tu gemi, nu pot să-ți mai pătrundă
în temniță cântări de primăvară,
de mult, a plânge ochii tăi uitară -
în marea artei vin’de te scufundă!
Așa-i de cald în ea, așa-i de bine,
și-i limpede-al ei val, și-ntr-aurit;
și iar va crește inima din tine.
Spre arte-aleargă, luptător trudit,
și proaspăt sânge vei simți prin vine
și vei trăi din nou, rentinerit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează