Semne de toamnă ce nu mai trece,
frunza e caldă, lacrima-i rece.
Ploi nesfârșite, de purgatoriu,
și se trăiește-n mod provizoriu.
Semne de toamnă, osul se frânge,
urcă rugina direct pe sânge.
Frunza în sine se răsucește,
un foc lăuntric o ține-n clește.
Semne de toamnă, cine cu cine,
oastea de gheață de unde vine?
Zădărnicie de trei parale,
cel care cade n-o să se scoale.
Semne de toamnă, noaptea e lungă,
cine la cine să mai ajungă?
Cine la cine totuși mai speră?
frunza ce cade e-o barieră.
Semne de toamnă, semne de moarte,
omul - de umbra lui se desparte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează