Dans al formelor alungite, dans de câini,
dans de cuvinte strâine, dans de moravuri,
manechine limfatice promit fericiri tuturor
celor ce-nvață dansul și în vitrine se-neacă
piticii veniți din Levant - nu mai avem
decât aur, nu mai avem fier, nu mai avem pământ,
apă, jur împrejur numai apă, totul rotund,
totul se-nvârte, dansează, dansează, dansează,
toate devin rotunde din cauza dansului,
capete smulse de pe umeri zboară prinzându-se
pe alți umeri, nimenea nu mai știe al cui
e capul pe care îl poartă, nimeni
nu mai privește căutând țărmul făgăduit
și fiecare se vede multiplicat de oglinzile
atârnate-n tavan. Și totuși, plutim înainte
cu toate pânzele-n vânt, nici un șoarece
n-a părăsit vasul. Noaptea o-ntâmpinăm
cu o muzică albă, muzică de ospiciu, de var,
cu toate că plângerile ce se aud uneori
transpar cu pete roșii de rugină și frații
nu se mai știu între ei. Am uitat
calendarele, ceasul și stelei polare
i-am schimbat masca. Pe căile lungi, ondulate,
când întâlnim corăbii - tot mai rare -
părăsim soarele și lăsăm idolii noștri
să le salute cu un surâs aurit, în timp ce noi,
cuprinși de ciudata beție a dansului,
ne risipim în spirale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează