Poezia a fost publicată în “Curs întreg de poezie generală”, vol. I, 1868 (unde este datată: 1846 iuliu 26), fiind precedată de următoarea notă introductivă:
“Toți contimporanii cunosc vocea răposatei bănese Ecaterina Ghica. După o absență din capitală, de la retragerea din domnie a lui Alexandru Ghica, la 1846 renturnându-se în țară, și mai auzindu-se acea voce, i s-au improvizat versurile următoare.”
La Ecaterina Ghica
Voce-auz, voce de pace,
și orice durere tace.
Eolian instrument,
inima-mi vibră, tresare
într-o mistică mișcare
în fericele-i turment.
Voce-auz, voce de pace,
și orice durere tace.
Când deșteaptă bucuria
când dulce melancolia,
când al îngerilor dor;
când consolă caritatea,
când aprinde pietatea,
când acel divin amor.
S-aude voce de pace,
și orice durere tace.
Undele de melodie
legănând sufletu-mbie
către țărmii celestini,
și aude întonare
d-o serafică cântare
sărbătorilor divini.
Voce-auz, voce de pace,
și orice durere tace.
Ești frumoasă, ești senină,
o, cerule lumină
din cei ochi inspiratori,
ești divină,-ncântătoare,
o seraf-privighetoare,
ce încânți nemuritori.
Voce-auz, voce de pace,
și orice durere tace.
În imagine tabloul Ecaterinei Ghica realizat de pictorul Josef August Schoefft, 1809 - 1888.
Opera se află în Patrimoniul Muzeului de Artă “Moldova” din Iași.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează