Aș vrea cu tine să mă duc departe,
la Polul Nord, sub cerul de opal,
când gheața mării clare se desparte
în blocuri plutitoare de cristal.
Desfășurând culorile-i spectrale,
s-ar înălța deasupra noastră ca un fald
dantela aurorii boreale,
de purpură, de aur și smarald.
Banchiza albă ne-ar așterne-n față
covoare de omăt imaculat.
Și-n adăpostul mic, scobit în gheață,
am arde-un foc de spirt denaturat.
Din larga-mpărăție de zăpadă,
s-ar aduna fantasticul norod
al nopților polare, să ne vadă:
urși albi, de vată - foce mari, de glod...
Iar când natura-n soare nou învie
și când văzduhul nu mai e opac,
într-un bazin de sticlă argintie
ar licări oglinda unui lac.
Acolo-n apa-i calmă și albastră
m-aș duce-n zori de ziuă să mă scald
și cât ar fi de frig, iubirea noastră
m-ar face să-mi închipui că mi-i cald!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează