Lui Pierre Minet
Pășind mereu înainte umbrele pașilor mei mor
ca traiectoria unei comete de-ntuneric
și asfaltul în urma mea mă suprimă
cu tot ce-am fost și tot ce-am gândit
ca un prestidigitator
menit să-mi escamoteze viața.
E o înșirare corectă de case
pe drumul ăsta care totuși
trebuie să însemne ceva
e un cer fără culoare fără miros fără carne
peste pașii mei fără importanță
cu ochii închiși umblu într-o cutie neagră
cu ochii deschiși umblu într-o cutie albă
și oricât m-aș căzni să înțeleg ceva
ciocane grele-n cap îmi sparg orice gând.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează