Scrisoarea ta mi-a destrămat
a visului beteală,
ce viperă ţi-a-mprumutat
Veninul drept cerneală?...
Cu slova ta vin anii toţi,
și-n vraja lor mă fură...
în rostul ei mărunt cum poţi
să-nchizi atâta ură?...
Cetind-o azi, ca alte dăţi,
în mine-un gând tresare:
ce-ar fi s-o sfârtic în bucăţi
și s-o arunc în mare?
Din ale scrisului tău veşti
otrava s-ar desprinde,
ca mâine-atât amar de peşti
pescarii n-ar mai prinde...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează