Dincolo de fereastra mea e-atâta lumină,
încât schela uitată pare un turn de sidef...
din nou a zidit primăvara o grădină
cu-nflorite crengi diafane,
brațe ce din parcuri te cheamă
- parfumul lor, mai ușor decât orice parfum,
aburind amărui te-nfioară...
dansând, vântul poartă trecătorii de subsuori,
păsările nu mai contenesc pe limba lor...
În asfințit, un depărtat ocean de aur
își rostogolește valurile mărunte pe cer...
primăvară, și eu îți cer acum o veste bună:
ce-a mai rămas din mine adună într-o mână
și-nsuflețește-mi lutul cu răsuflarea ta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează