Îs trist și mă tot plâng de lume
din suflet jalea n-o mai sting -
și totuși văd că n-am anume
de ce să plâng...
Acele lumi din asfințit
mi-au fost și dulci și liniștite,
și-mi pare rău: le-aș fi dorit
altfel trăite.
Țin minte: multe-am îndrăgit;
le văd sfios m-așteaptă-n prag -
și-mi pare rău că n-am găsit
ce mi-a fost drag.
Vezi, - de ce-s trist nu știu anume;
simt doar că jalea mi-i ursită -
și-i fără leac: aștept o lume
altfel trăită.
Nu pot netihna să-mi alin
că nu mă plâng de câte știu:
plâng alte lumi – și nu mai vin...
și-i prea târziu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează