Din râpa țărmului, privirea mea
umbla de-a lungul plajei:
dintr-odată marea
s-a oprit de parcă asurzisem.
Înaintarea valurilor spre pieire
încetinită se întrezărea precum
o cavalcadă a melcilor, imensă.
Cât de năpraznic se dezlănțuise
nisipul: vastă, roata lui
cu flăcări reci de platină mușca
din mare și uscat, deopotrivă.
El e mișcarea! Am strigat, el - tăvălugul
ce modelează fața lumii;
plaja e amintirea unui alb
pustiu, ori prevestirea lui.
De sus, cu soarele, priveam
cum oamenii erau purtați amețitor
pe banda lată de nisipuri
fără istovire,
în generații-fulgere, pe când
de o parte și de alta marea
și țărmul așteptau în nemișcare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează