Pe-același drum,
mânați de-același îndemn nefast al năzuinții,
de-aceleași neînțelese-avânturi spre tot mai sus,
pe-același drum
pe unde ieri trecură poate,
străbunii noștri
și părinții,
pe unde, unii după alții, drumeții trec de mii de ani,
Noi -
cărora ni-i dat să ducem enigma vieții mai departe
și doliul vremilor apuse,
și-al idealurilor scrum -
pe-același drum
vom trece mâine cerșind din țiterele sparte
la umbra zidurilor mute
și-a secularilor castani!
Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri...
și-n calea noastră întâlni-vom
pe cei bătrâni rămași în urmă -
pe cei ce ne-or privi cu ochii în lacrămi
cum le luăm-nainte.
Iar noi
le vom citi-n figură cum suferințele le curmă
în suflet sfintele avânturi
și-n gură caldele cuvinte...
Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri...
și-n calarea noastră întâlni-vom -
O!... câte nu poți să-ntâlnești
când drumu-i lung
și nesfârșită e năzuința ce te mână
tot mai departe
și te poartă,
ca pe un orb ținut de mână,
spre-ntrezărite-Aureole -
nimicuri scumpe pământești!...
Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri!...
și mândri poate ca seninul albastru-al sângelui regesc.
Dar va veni o zi în care
ne vom opri deodată-n drum,
înspăimântați că-n urma noastră
zări-vom pe-alții cum sosesc,
cum ne ajung,
ne trec-nainte
și râd că nu-i putem opri...
Da...
va veni și ziua-n care vom obosi,
și va veni
un timp în care-al năzuinții și-al aiurărilor parfum
ne va părea miros de smirnă,
iar cântul țiterelor sparte
un Psalm cântat de-un preot gângav
la căpătâiul unei moarte
pe care nimeni n-o cunoaște...
Și-atunci, privind un urma lor -
ca cei ce n-au nimic să-și spună
când nu-și pot spune tot ce vor -
la umbra zidurilor mute
și-a secularilor castani,
vom adormi ca și drumeții
ce dorm uitați de mii de ani!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează