Haina de nuntă - Vasile Militaru

De Mântuitor grăită, pilda nunţii din Scriptură,
străbătând a lumii veacuri, a trecut din gura-n, gură…
mai întâii ai Lui apostoli, apoi mii şi mii de clerici
Au rostit-o la răspântii, au citit-o prin Biserici,
au cântat-o-n, Evanghelii, să primească fiecare,
tânăr şi bătrân în viaţă, bun şi răul, mic şi mare,
aurul înţelepciunii ce L-a dat Mântuitorul,
grăind pilda cu Împăratul care şi-a nuntit feciorul.

Mii şi iarăşi mii de oameni, vieţuind, au stat s-asculte
pilda lui Isus, în sine cu înţelesurile-i multe;
însă oamenii-ascultând-o, au făcut ce fac într-una,
primind razele de soare, razele ce le dă luna,
binele ce li-l dă apa, - fie mări, fie izvoare,
sau mireasma-mbătătoare ce le-o dă suava floare,
căci aceasta: fie apă, fie soare, fie lună,
fie floare miresmată, - toate vor ceva să spună…
dar, câţi oameni, privind Cerul cel cu soare, lună, stele,
și pământul cu-ale sale, înţeleg ce le spun ele?…

Căci şi-acestea spun o pildă cu-înţeles adânc, de taină,
și de-o nuntă unde omul va să aibe-anume haină…
nunta - o viaţa ce pământul poate da cu-întreaga-i sevă,
precum nunta era Viaţa ce trăiau Adam şi Eva,
nuntă însă pentru care, - dezbrăcat de-a vieţii tină,
omul trebuie să poarte haină albă, de lumină,
haină care tuturora o dă Cerul ca s-o poarte
pe pământ până la Nunta cea cu Viaţă făr-de moarte!

Haina-aceasta pentru nuntă, fericiţi au fost purtat
în Eden întâii oameni pân-a nu se fi-ntinat,
dar ei au pierdut aceasta, îmbrăcându-se-n alt port
țesut tot cu măiestrie-n de-ntuneric fir de tort.
meșterul fiind Satana ţesător de-asemeni strai,
pierzând cei ce-au vrut să-l poarte, dreptul vieţuirii-n Rai!

Haina nunţii despre care spune pilda lui Isus,
e ţesută din lumina sorilor cei mai de sus,
în război ce ţese raze. Cercuit de-un curcubeu,
și la care stă să ţeasă Însăşi Sfântul Dumnezeu!

O asemeni ţesătură nu se strică, nu se rupe,
și pe veci împodobeşte un potop de pietre scumpe!
O asemeni haină scumpă a purtat şi Lucifer,
până l-a-ntinat trufia şi-a fost prăbuşit din Cer.

Ea e haină despre care lui Ioan în gură-i pune
chiar Isus a Lui cuvinte ce-n ”Apocalipsa”-i spune:
“...Să-mbraci haină de lumină ca să nu se dea pe faţă
goliciunea de ruşine care-ai îmbrăcat-o în viaţă.
cel ce biruie păcatul, - din virtuţi făcându-şi salbă,
va umbla la fel ca Mine îmbrăcat în haină albă!...

“Celor cari în sac se poartă, celor trişti şi apăsaţi,
să le dărui haină albă şi cunună de-împăraţi;
să petreacă-n bucurie între îngeri şi-ntre sfinţi,
“Sad”, al Domnului să fie, - neprihanei trebuinţi”
să slujească ”Celui Veşnic”, spre a Lui slavă-n veşnicie,
toți, de apăsări să uite şi de plâns să nu mai ştie!”

Haină ce-n Eden purtând-o mai ‘nainte cei doi inşi,
deși goi, nu ştiu ce e: de ruşine-a fi cuprinşi:

Dar pe care s-o dezbrace prin păcat când au ajuns,
s-au văzut goi şi de-ndată Tatălui I s-au ascuns...
s-au văzut goi de lumină şi îmbrăcaţi deci amândoi,
spre ruşinea lor de Tatăl, cu-al păcatului noroi!
nu s-au ruşinat că goi sunt în a trupului lor piele,
ci: că erau goi de raze, goi de sori şi goi de stele!…

Iată-n ce fel vrea împăratul pilduirii, care-nfruntă
pe cel ce, venind la nuntă, nu era-n veşmânt de nuntă...
(că-n vechime, împăraţii, într-al nunţilor avânt,
îmbrăcau pe toţi chemaţii la ospăţ în alb veşmânt.

Astfel că, la nunta pildei, unul a făcut păcatul
de-a nesocotii veşmântul tuturor dat de-împăratul)...
după cei cuprinşi în pildă şi-n Eden, pe urmă, noi
śi-n aşa veşmânt să mergem am vrea toţi în acea vreme
când la nunta-împărătească să nu fie dat afară.
Şi-mbrăcat, ca şi-Împăratul, pe aleile grădinii,
la ospăţ mergând, să fie tot asemenea cu crinii!

Nunta nu este departe... la cerescul Lui război,
Împăratul ţese-ntr-una haine albe pentru noi...
cei ce şti-vor să se-mbrace pentru Nuntă deci cu ele,
Se vor îmbrăca cu soare, cu luceferi şi cu stele
vor nunti-n afara vremii; vor bea Vinul Nemuririi;
se vor veseli cum nimeni n-a mai fost în firea firii,
rămânând mereu la Nuntă, ce fiind în veşnicie,
duhul meu în lut, nu poate nici s-o spună, nici s-o scrie!