Crivățul de miazănoapte vâjâie prin vijelie,
spulberând zăpada-n ceruri de pe deal, de pe câmpie,
valuri albe trec în zare, se așază-n lung troian,
ca nisipurile dese din pustiul african.
Viscolul frământă lumea!... Lupii suri ies după pradă,
alergând, urlând în urmă-i prin potopul de zăpadă.
Turmele tremură; corbii zbor vârtej, răpiți de vânt.
Și răchițile se-ndoaie lovindu-se de pământ.
Zberat, răget, țipet, vaiet, mii de glasuri spăimântate,
se ridică de prin codri, de pe dealuri, de prin sate,
și-n departe se aude un nechez răsunător....
noaptea cade, lupii urlă... Vai de cal și călător!
Fericit acel ce noaptea rătăcit în viscolire
stă, aude-n câmp lătrare și zărește cu uimire
o căsuță drăgălașă cu ferestrele lucind,
unde dulcea ospeție îl întâmpină zâmbind!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează