Ţiganul vândut - Cezar Bolliac

I.
„Vai! Ieri aveam soţie, aveam şi tată, mumă,
Aveam un copilaş!
Viaţa-mi părea lesne, robia-mi părea glumă
Privind al meu sălaş!

Când trişti veneam, pe noapte din munca cea în silă
În care ne-osândeam,
Şi dam o roată vetrii, - oh! ne priveam cu milă,
Dar tot ne mângâiam;

Măcar că de la muncă veneam obosiţi foarte
De foame şi bătăi;
Măcar c-adesea-oară rugam a noastră moarte
Ca să scăpăm de răi.

Când este-ntre-ai săi omul îşi află mângâierea
D-ar fi oricât mâhnit!
Dar când străin e omul, atunci e grea durerea
Şi focul îndoit!...

II.
O! Oameni fără lege! Stăpâni fără-ndurare
Cu inimă de fier!
Când smulgeţi unei mume un singur fiu ce are,
Gândiți atunci la cer?

Gândiți oari la durerea ce cearc-acea săracă?
L-acele reci sudori
În care desperarea şi lacrima îi seacă,
L-acele cruzi fiori

Ce se deştept într-însa când îşi aduce-aminte
Că nu mai are fiu,
Că nu o să-l mai vadă! Îi piere dinainte!
Îl dă-n mormânt de viu?

O! Când ne daţi botezul ziceţi că suntem rude;
Ziceţi că suntem fraţi!...
De Domnul nu vă temeţi? Nu ştiţi că el v-aude?
Gândiți că-l înşelaţi?

Când vă jucaţi cu oameni întocmai ca cu vite, -
Şi ce zic! Mult mai reu!...
Căci voi cătaţi de vite; sunt mult mai îngrijite;
Iar noi, munciţi mereu!...

Un cal în grajdul vostru ce îngrijire n-are?
P-un cal câți robi n-aţi da!
Ţiganul rob, sărmanul, ar fi el oare-n stare
C-un cal a măsura?

III.
M-or fi plângând părinţii!... de mumă-mea mi-e teamă
C-o fi murit jelind!
Când îi întreabă fiu-meu: - „Unde e tata, mamă?”
Of! Cum l-or fi minţind!

Când să-l mai văd o dată, parcă mi-ar fi mai bine,
Parc-aş putea să mor!...
Nevasta mea, săraca! O fi plângând de mine,
O fi murind de dor!

Acela ce ne vinde nu vinde şi gândirea;
Măcar că s-a tocmit
Pe sufletele noastre; măcar că omenirea
Nimic a socotit!

Şi-a râs el d-astea toate! Și-a râs el de durere
Pentru puţin venit!...
Să-i fi luat lui fiii, părinţii şi muiere -
Oari cum ar fi trăit?

O! Cât ar fi mai bine să fim ca dobitoace,
Să nu simţim deloc
A noastră chinuire! Să nu ştim ce ne face
Pe când în cărţi ne joc!

IV.
Ce-o fi luat pe mine?... A fi-n mai bună stare!
Of! Ranele mă dor
Şi lanţul rău mă strânge! M-au strâns, cumpliţii, tare...
Cum aş voi să mor!...

Vedea-va faţa-ţi, Doamne, stăpânul ce mă vinde?
Copiii i-or trăi?
Pe neamul său păcatul oari nu se va întinde
Când el nu va mai fi?

Oare-mi păstrezi acolo ceea ce-aci-mi lipseşte?
Voi fi eu răsplătit
De muncile şi chinuri, la care m-osândește
Acest nelegiuit?

Bagi tu de seamă, Doamne, la astă omenire,
Cum merge treaba-aci?
Ştiai ce am a trage când îmi dedeşi simţire,
Şi ce fel voi trăi?

Când îmi dedeşi viaţă, când îmi dedeşi soţie,
Când tată m-ai făcut,
Ştiai ce-mi scrie soarta? „Născut că-s în robie,
Şi c-o să fiu vîndut?”

V.
Aşa vorbea-ntr-o noapte, flămând, închis în casă,
Ţiganul cumpărat.
Privea gemând la lună; dar nu putea să iasă,
Căci strâns era legat.

A doua zi, stăpânul mai că se întristase
Aflând c-a păgubit
Patrusprezece galbeni; - atâta costase
Ţiganul ce-a murit.

(Poezie publicată în Foaie pentru minte, inimă şi literatură, 1843, nr. 15)